TIMIŞOARA / CORONINI, 29-30.04.2015

În perioada 29-30.04.2015 a avut loc la Timişoara şi la Coronini o nouă întâlnire de lucru în cadrul parteneriatului KorrAll, finanţat prin Programul Învăţare pe tot parcursul vieţii, subprogramul Leonardo da Vinci, acţiunea Parteneriate, sub numărul 2013-1-DE2-LEO04-16490 1 (nr. naţional LLP-LDV/PAR/2013/023).

La această întâlnire de lucru au participat:
- Doamna dr. ing. Teodora Magheţ, director proiect KorrAll, GSI-SLV Duisburg;
- Domnul prof. univ. dr. ing. Ralf Feser, profesor universitar la Fachhochschule Südwestfalen, Iserlohn;
- Domnii ing. Piotr Gladysz şi ing. Jerzy Kozlowski de la SLV- GSI Polska Sp. z o.o., Zabrze, Polonia;
Domnul prof. univ. dr. ing. Dorin Dehelean, director executiv al Asociaţiei de Sudură din România (ASR);
- Doamna dr. ing. Anamaria Feier de la Asociaţia de Sudură din România;
- Doamna prof. univ. dr. ing. Doina Frunzăverde, rectorul Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa;
- Domnul şef lucrări dr. ing. Zoltan Korka, cadru didactic al Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa.

Întâlnirea a debutat cu o vizită de studiu la firma de construcţii metalice ATH Construct Timişoara, unde s-au prezentat sistemele de protecţie anticorozivă oferite de ATH Construct.

 

Ziua a continuat cu prezentări pe tematici de protecţie anticorozivă ale unor firme din domeniu şi ale colectivului de cadre didactice de la Facultatea de Construcţii din Timişoara, îndrumat de domnul prof. dr. ing. Radu Băncilă.
Cu această ocazie s-au susţinut comunicările:
- Domnul Nagel Ruben - Sisteme de protecţie anticorozivă oferite de firma Nagel Holding SRL;
- Doamna Nicoleta Gabriela Lupaşcu (MG Painting Systems) - Studii de caz ale unor probleme de protecţie anticorozivă apărute pe şantier;
- Domnul prof. dr. ing. Radu Băncilă şi doamna dr. ing. Anamaria Feier (Facultatea de Construcţii Timişoara) - Protecţia anticorozivă a podurilor din oţel în România.

Ziua a doua a întâlnirii s-a desfăşurat la Campusul Baba Caia - Coronini al Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa. După informarea privind stadiul de implementare al proiectului şi activităţile KorrAll realizate până la data întâlnirii, partenerii din proiect au prezentat următoarele comunicări în domeniul protecţiei anticorozive:
- Domnul prof. univ. dr. ing. Ralf Feser - Provocări viitoare pentru protecţia anticorozivă;
- Domnul ing. Piotr Gladysz - Protecţia anticorozivă în construcţiile metalice- experienţe poloneze în domeniul aplicării normei EN 1090;
- Doamna prof. univ. dr. ing. Doina Frunzăverde - Proiectul CCHAPT: Studiu privind coroziunea atmosferică a structurii metalice de la Apeductul Secu;
- Doamna dr. ing. Teodora Magheţ - Protecţie anticorozivă prin pulverizare termică. Cerinţe referitoare la procesele de pulverizare şi sigilare.

Următoarea întâlnire a proiectului va avea loc în perioada 16 - 17 iulie 2015, în Germania, la Duisburg.