DUISBURG, 30.09-01.10.2014

 

În perioada 30 septembrie - 1 octombrie 2014, a avut loc la Duisburg o nouă întâlnire de lucru în cadrul parteneriatului KorrAll, finanţat prin Programul Învăţare pe tot parcursul vieţii, subprogramul Leonardo da Vinci, acţiunea Parteneriate, sub numărul 2013-1-DE2-LEO04-16490 1 (nr. naţional LLP-LDV/PAR/2013/023).

La întâlnirea de lucru au participat, alături de membrii echipei locale de implementare a proiectului:

 Domnul prof. univ. dr. ing. Ralf Feser, profesor universitar la Fachhochschule Südwestfalen, Iserlohn;

 Domnul prof. univ. dr. ing. Dorin Dehelean, Director executiv al Asociaţiei de Sudură din România (ASR);

 Domnul şef lucrări dr. ing. Zoltan Korka, cadru didactic al Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa;

 Domnii ing. Piotr Gladysz şi ing. Jerzy Kozlowski de la SLV- GSI Polska Sp. z o.o., Zabrze, Polonia.

Pe lângă activităţile tehnice specifice proiectului, partenerii au avut posibilitatea să participe la a 4-a ediţie a conferinţei PRO CORROSION PROTECTION, organizată de partenerul german GSI SLV Duisburg şi să viziteze o miniexpoziţie de prezentare a tehnicilor şi materialelor specifice protecţiei anticorozive..

Conferinţa PRO CORROSION PROTECTIO s-a bucurat de participarea unui număr de 70 de invitaţi, care au avut posibilitatea să asiste la 13 comunicări pe teme legate de protecţia anticorozivă.

Participarea la conferinţă şi vizitarea miniexpoziţiei s-au dovedit a fi un mare succes, întrucât participanţii au avut oportunitatea să facă un schimb amplu de informaţii legat de problemele actuale ale protecţiei anticorozive.